Sudul Germaniei, Lichtenstein, Elvetia

    Din Alpi ne-am indreptat spre un centru Outward Bound din Schwangau, unde desi nu au stiut de venirea noastra, am fost primiti cu drag. Am fost cazati si serviti cu mancare. Aici am petrecut doua nopti. Am participat la diverse activitati organizate, am facut cunostiinta cu mai multi instructori Outward Bound, am vizitat castelul Neuschwanstein, care este foatre frumoasa, dar turustii sunt manat in castel ca oile de catre coiban.
    Din Schwangau am pornit catre lacul Boden. In drum ne-am oprit pentru a face niste cumparaturi, si am stat de vorba cu o doamna. Ea ne-a premiat cu 5 euro indrazneala noastra.
    Pe malul lacului Boden ne-am intalnit cu o doamna cine vorbea perfect limba engleza, desi ea era de origine germana. Am fost foarte surprinsi.
    Lacul Boden este foarte mare. In jurul lui se afla Austria, Germania, Elvetia. Noaptea am petrecut pe malul lacului. Dimineata pe la 6,30 ne-am trezit si am observat ca o doamna mai in varsta si un domn fac baie in lac. M-am gandit ca apa nu e rece si am incercat si eu, dar am gresit.Am avut primul esec de a face baie.
    Urmatoarea localitate pe care am ales ca sa vizitam a fost Vaduz. Spre seara am si ajuns,dar si vremea rea. Noaptea am petrecut pe podul unei case, unde statea o batrinica, bineinteles dupa ce am cerut voie de la ea. (daca stiam ca e asa de batrana nici nu deranjam).
    In Vaduz politia comunitara este pe faza tot timpul. Dupa ce am primit permisiunea de a petrece noaptea la doamna, nu ne-am dus direct la culcare, ci ne-am luat cina in curtea casei. In acest timp a venit politia comunitara si ne-a intrebat ce cautam acolo. Am explicat, dar nu ne-a crezut. Dupa ce gazda noastra a confirmat cele spuse de noi a plecat bosumflat. A fost un eveniment interesant. La plecare gazda noastra a vrut sa ne ofere bani, dar noi am refuzat, am fost multumiti ca ne-a oferit un loc pentru dormit.
    Din Vaduz am luat drumul catre Elvetia. Din pacate timpul nu a tinut cu noi, asa ca nu am vazut mult. Pe malul laculul Walen am prajit slanina, am facut o baie. Seara am incercat norocul la familia Menzi – poate primim loc de cazare. Rosa si Heinrich au fost foarte draguti, am primit nu numai cazare dar si cina. Cina era specifica zonei – a fost foatre buna. In acea noapte am dormit in făn.
    Ploaia nu s-a oprit, iar noi in ploaie am ajuns in Zurich, unde am sost primiti de Szelyes Zoltan si prietena lui Amelie. De la ei am aflat ca viata nu este ieftina in Zurich. Ex. chiria pe o luna este intre 1500-2500 euro, 1 kg carne 50 euro. Dar si salariu este pe masura.
    Cina am luat intr-un restaurant din bunavointa lor, cea ce era ceva deosebit pentru noi- le multumim si pe aceasta cale ospitalitatea lor.    

    La iesirea din Elvetia am avut ocazia de a incerca bicicleta pat Rohloff. La aceasta bicicleta scimbatorul de viteza se afla montat in creier si nu este nevoie sa aiba roti dintati, totodata se poate schimba viteza din loc. Multumim lui Martin si Bea posibilitatea de a cunoaste si astfel de biciclete nu numai cele obisnuite, si multumim totodata masa de pranz oferita cu drag.
    La granita cu Germania in drumul nostru am intalnit cladiri din cel de al doilea razboi mondial. Am trecut printr-o vale ingusta, tot locul avea un ton de razboi.
    Am vizitat locul de unde izvoreste Dunarea, in Padurea Neagra la Donauschingen. In Padurea Neagra am pedalat aproximativ 100 km. Un biciclist trebuie sa faca o excursie pe bicicleta in aceasta padure.

        Leonberg

    In localitatea Leonberg am fost primiti cu mult drag de Nemeth Csaba. Dupa o perioada indelungata de timp am avut posibilitatea de a manca pe saturate. Cartofii prajiti am stopit cu bere rece si am lenevit mult.
Am verificat si am facut niste modificari pe bicicletele noastre. Unele piese au inceput sa se uzeze, cea ce e si de inteles dupa 3000 km. Spre seara ne-am dus la o carciuma simpatica unde s-a servit bere la promotie. Dupa ce am discutat problemele mari ale lumii, ne-am indreptat catre casa gazdei noastre. Inainte de culcare am consumat inca o portie mare de cartof prajiti. Cele doua zile de odihna petrecute la Leonberg au fost binevenite. Dupa un ramas bun inlacrimat ne-am indreptat catre Stuttgard.

        Stuttgard , Munchen

    Centrul Stuttgardului ne-a uimit de tot; nu numai cladirile frumoase, dar mai ales oamenii de acolo - era viata in oras. Locuitorii orasului petrec timpul liber in parcuri; jucand carti, sah, discutand. De mult ne-a lipsit aceasta imagine. Din pacate in Ungaria si Austria localitatile pe unde am umblat sunt cam nepopulate, cu exceptia Budapestei.
    In localitatea Ulm si Munchen am intalnit o priveliste asemanatoare Stuttgardului, ce ne-a incantat poate mai mult decat cladirile medievale superbe. La iesirea din Munchen, in timp ce cautam un adapost pentru noapte, ne-am intalnit cu oameni draguti (germani), dornici de a ne ajuta. Am fost gazduiti de Joachim si Brigitte. Au fost foarte draguti cu noi; dimineata ei au plecat la servici, iar noi am dormit mai departe, iar de micul dejun am consumat lapte cu cereale. Dupa care am impachetat, am facut ordine dupa noi si am plecat la drum. Este de mentionat, ca cainele lor (am uitat numele) este foarte destept. Ioachim a ascuns un obiectn la ia casa fara ca cainele sa observe si totusi a gasit-o.
    Inainte de a pleca din sudul Germaniei am vizitat familia Samhuber din localitatea Berchtesgaden. A fost un alt eveniment pentru noi. Localitatea Berchtesgaden pentru un sportiv este raiul de pe pamant. Aici se gaseste de toate: munti (Alpi), are un lac (Konigsee), aerul este curat. Vara se poate face baie, a da pe bicicleta, se poate face joging, iar iarna se poate da pe sanie (are partie pentru sanii), se poate schia. Ne-am simtit ca acasa pe aceste meleaguri. Am petrecut doua zile in acest loc, dar nu ne-am plictisit nici un minut.
     Prima zi am petrecut cu ghidul nostru Schorsch, iar a doua zi ne-am dus la catarat - destinatia era varful Hoher Goll (2521 m), si totodata am vizitat “Cuibul vulturului” casa de vacanta a lui Hitler. El stia unde sa construiasca casa de vacanta (si eu alegeam acelas loc). Am ajuns si la Hoher Goll care se afla la granita austro-german. In concluzie ziua propusa pentru odihna a fost una plina de evenimente placute, dar si obositoare. Muntele ne-a obosit cel mai mult.
    In aceste doua zile Gizella ne-a pregatit mancare foarte buna si plina de vitamine. Organismul nostru s-a bucurat de mancarea buna primita. Gizella si sotul ei au fost instructori de Outward Bound. Seara  ne povesteau multe lucruri frumoase si interesante, in timp ce ne uitam la apusul soarelui, care a inbracat in rosu muntii Alpi.
   

                    SALZBURG

     Salsburg  este un oras considerat ca parte a patrimoniului universal si nu degeaba. Este o lume aparte. Printre casele colosale omul se simte ca o furnica. Cu greu am gasit un deal, de unde  am putut vedea cetatea, iar la poalele cetatii vedeam catedralele si strazile medievale. Sunt foarte multe locuri de vizitat. Cine are posibilitatea propunem sa o viziteze.
    La iesirea din Salzburg am cautat un loc de dormit, dar fara “melci goi”. Germania de sud si in Austria e plin cu ei, pacat ca nu sunt comestibile (problema cu mancarea ar fi fost rezolvata ). Noaptea am petrecut in curtea unui localnic. Casa, curtea frumos ingrijita (sperand ca fara melci, dar nu a fost asa). Aveau si o piscina si trambulina pentru copii. Iar noi am dormit pe trambulina din bunavointa gazdei noastre, pentru a se ferii de melci.

                Pana la Viena pe malul Dunarii

    Intre localitatile Salsburg si Linz in fiecare lac am facut baie, caldura era foarte mare. Inainte de a ajunge la Linz intr-un sant am dat de o caprioara ranita, care a fost lovita de o masina. Am mers la a casa apropiata si am povestit cele intamplate. Proprietarul casei, dupa aflarea vestii s-a urcat in masina si a plecat. Nu stim ce s-a intamplat cu caprioara, deoarece noi am plecat mai departe, dar speram ca totul s-a sfarsit cu bine (pentru caprioara).
    In localitatea Linz nu am avut mult de vizitat, este un oras industrial. De mentionat este faptul ca pana la Bratislava (aproximativ 300 km) pe malul Dunarii este pista pentru biciclisti numit: Donauradweg. In drumul nostru catre Bratislava am intalnit cu foarte multi biciclisti, care se relaxau mergand pe biciclete. Este ceva inaltator sa mergi pe un asemenea drum, pedaland. Speram ca candva si la noi pe malui Muresului va fii o pista asemanatoare, si care va fii la fel de frumoasa. Am facut baie in Dunare. A fost distractiv. Am crezut ca apa este adanca. Mergand tot mai mult catre mijlocul raului, dintr-o data a devenit adanca, si a trebuit sa inot.

                Intalnirea maghiarilor in Viena

    Seara am ajuns la Viena, ne-am oprit pentru a discuta cum va fii mai departe. Din senin a aparut Kati, o cunostiita de a noastra. De la ea am aflat ca ziua urmatoare, adica marti, va fii intalnirea maghiarilor din Viena. Se intalnesc la o bere. Kati ne-a invitat si pe noi, iar noi am onorat de invitatia. Aici am facut cunostiinta cu multi oameni draguti si am aflat ca de mai mult timp sunt stabiliti aici, pentru a duce un trai mai bun. Nu era usor acomodarea intr-un mediu strain, dar au avut perseverenta si au reusit la urma urmei.
    Noaptea am petrecut la Kati. Dimineata am mai discutat un pic, am luat ramas bun si am pornit in vizitarea orasului. Orasul este asemanator oraselor Stuttgard, Ulm, Munchen, Salzburg. Eu am amintiri frumoase din acest oras. Cu mai mult timp in urma am participat la un maraton, si am petrecut cateva zile superbe. Pe atunci nu am avut ocazia sa vizitez orasul, dar am facut-o acum. Am vizitat multe cladiri istorice, dintr-e care si Stefans Domul.
     Seara am vizionat meciul de fotbal Germania - Spania. Repriza a doua am vizionat impreuna cu un curier biciclist, stand pe marginea drumului si discutand. Parea un baiat lejer. Tema discutiei a fost mai ales curieratul pe bicicleta, preturile aplicate in Austria si am facut comparatie cu cea din Romania.
    Tipul s-a oferit sa ne dea niste piese de biciclete, de care nu mai are nevoie, daca mergem la el acasa si totodata ne-a oferit cazare. Eu nu am vrut sa merg, pe motiv ca ziua urmatoare trebuia sa ne intalnim in Bratislava cu familia. Era si tarziu si nu am avut chef de a pedala in plus cateva km. Elod era de alta parere. El a vrut ca noaptea sa petrecem la baiat si ziua urmatoare ajungem si la Bratislava. Era convins ca puteam realiza si asta. Dar din toate acestea a iesit o cearta si la urma urmei noaptea am petrecut sub un pod la iesirea din Viena. Pur si simplu nu am cazut de acord in aceasta privinta. 

            Intalnirea cu familia in Bratislava

    A  fost o mare bucurie intalnirea cu familia. Nu s-au gandit la drumul lung si obositor si au venit la Bratislava, pentru a ne vedea pe noi. Iar noi am stralucit de sanatate si bucurie in fata lor. Au  adus cu ei mancare, una mai buna ca cealalalta, iar noi nici nu stiam din ce sa mancam. Multumim mamelor noastre pentru toate aceste bunatati. Multumesc lui Imola pentru prajitura, prietenei mele papanajul si ciocolata de casa. Toate erau foarte bune.
    Dupa ce am servit masa, fericiti am impachetat repede si am pornit catre cetate de unde se vede tot orasul. Nu ne-am gandit nici o clipa, ca in cetatea Bratislavei vom petrece mai mult timp impreuna cu familia. Dupa vizitarea cetatii si a parlamentului ne-am oprit la o bere, unde am povestiti prin ce am trecut pana atunci. Am luat ramas bun de la cei dragi si am plecat mai departe.

            O zi petrecuta cu Tamas

    Intalnirea era data in cetate. Dupa ce am luat ramas bun de la familie, pe la ora 6 d.m la putin timp ne-am si intalnit. Dupa ce ne-am facut cunostiinta, am rugat sa ne fie ghid in vizitarea orasului Bratislava, si pe o portiune de drum in Slovacia. Cu ajutorul lui am reusit sa vedem tot ce e de vazut in Bratislava. Parasind orasul, noaptea am petrecut langa un lac superb. Dupa baia de seara putea venii si cina care a fost splendida. Tamas a avut grija sa nu ducem lipsa de nimic (mancare, bautura), dar am avut si mancarea de acasa. Din combinatia lor am avut o cina ca in povesti: salata de zarzavaturi, snitele, papanaj, salata de fructe. Satui de mancare ne-am odihnit pe malul lacului langa foc savurand cate o bere. Am dezbatut problemele mari ale vietii. Am aflat ca Tamas a vrut sa mearga la Roma pe bicicleta, dar au intervenit problemele de serviciu si totul a ramas in faza de proiect.
    Dimineata cand ne-am trezit era soare, si dupa ce am mancat salata de fructe (mai mult nu ne trebuia) am impachetat si condus de Tamas am pornit catre Galanta sa vizitam pe Gellert fostul coleg de camera a lui. In drumul nostru am intalnit un lac, si bineinteles am facut o baie ca sa ne racorim. Am avansat destul de greu din cauza calitatii drumului si a bagajelor. Pe la pranz am ajuns la Galanta. Tamas ne-a invitat sa luam pranzul la un restaurant. Intre timp a sosit Gellert. El deja a vizitat Europa in 2009, dar cu trenul.
    In concluzie am facut cunostiinta cu doi barbati de treaba din Slovacia. Gellert care stie ce vrea de la viata, si Tamas,numai ca el mai ezita cateodata. Noi ne bucuram de aceasta intalnire, intotdeauna e bine sa-ti faci prieteni oriunde in lume.

                SLOVACIA

   

    Dupa o zi petrecuta cu Tamas, am ramas din nou numai noi doi. Am pornit catre rasarit spre cetatea Spissky. In drumul nostru catre Spissky, am vizitat orasul Banska Bistrita. Nimic deosebit, orasul pastreaza amprenta comunismului. Dar totusi ramane un loc aparte pentru noi, deoarece aici am vizionat finala Campionatului Mondial de fotbal, savurand o bere rece.
    Lasand in urma orasul Banska Bistrita, ne-am oprit pentru a lua pranzul intr-un sat micuti, cand un satean  a venit la noi, si tot ne intreba, amestecand cuvintele germane cu cele rusesti. Dupa acea a plecat mai departe. Dupa o jumatate de ora s-a intors, vorbind mai coerent, si ne-a invitat la o cafea si pentru a petrece noaptea la el. Dar noi am refuzat invitatia, deoarece era numai ora 15,00, iar noi mai aveam mult de mers pe bicicleta in ziua respectiva. Ne-a facut cadou 3 euro. Le-a parut rau ca am refuzat invitatia, dar si noua ne-a parut rau ulterior. Aceasta a fost a doua ocazie ca am refuzat o invitatie.
    Pedaland mai departe ne-am intalnit cu un biciclist hoinar din Cehia. Ne-a povestit, ca a cutreierat in mare parte Peninsula Balcanica, a fost in Alaska si in America de Nord - tot pe bicicleta. Mai avea de parcurs aproximativ 50 de zile si se indrepta catre casa. Ne-a parut bine intalnirea cu oameni ca noi.

    Inainte de a vizita cetatea Spissky, am vizitat pestera de gheata Dobsinai. Seara am ajuns la o parcare apropiata de pestera (ziua urmatoare urma sa vizitam pestera). La cina am vrut sa mancam orez, dar ne-am dat seama ca nu avem apa. In parcare era o masina. Dupa putina ezitare am cerut apa si am gasit de la dl. Alfred Tham din Berlin. Ne-a servit cu drag, ba mai mult el ne-a pregatit si orezul. In timp ce povestea ne-a servit cu bere. Dimineata impreuna am vizitat pestera Dobsinai, care este cea mai mare din lume, si tot el a suportat contravaloarea biletului de intrare.
    Din pacate poze nu sunt din interiorul pesterei.
    Urmatoarea oprire a fost cetatea Spiskky. Aceasta se afla la nord-estul Slovaciei. Majoritatea cetatenilor sunt de etnie roma. Sunt sate intregi populate doar de ei. Intr-una dintre aceste sate am observat ca am pierdut lacatul de pe bicicleta. Cand m-am intors un copil fugea dupa noi cu lacatul in mana. Toata strada era plina cu ei, se distrau pe seama intamplarii. M-am dus catre el. Oprindu-se la 5 m, aratand palma ranita, sperand ca voi recupera lacatul pierdut. Copilul zambea, nimeni nu se misca. Dupa un timp las balta totul si pornesc ca sa nu raman si fara bicicleta, dar deodata copilul se razgandeste si imi inapoieaza lacatul.
    Noaptea am petrecut pe o scena parasita. Cetatea am vizitat ziua urmatoare.
    In drumul nostru catre Krakow, ajungand in ultimul oras mare, numit Podrad, din cauza greutatii bagajelor primite de acasa, dar si din cauza drumurilor accidentate din Slovacia, mii s-a rupt suportul pentru bagaje. Pentru 16 euro am gasit alta, care nici nu e asa de buna, dar macar nu este sparta. Am pastrat-o pe cea veche, poate candva va fii reparata. Suntem obisnuiti cu caratul bagajelor. La sfarsitul drumului o sa ne dam seama ce am carat in plus.
    Inainte de a parasii Slovacia, Muntii Tatra Inalta ne-a incantat cu varfurile lui ascutite, asemenea unui “fierastrau”.
    Am trait zile pline cu evenimente si ne-am simtit bine in Slovacia.




                Krakow



    Inca un oras frumos, care face parte din patrimoniul international. Este o asezare pe malul raului Wisla si poate in Polonia cea mai frumoasa cetate este - cetatea Krakow. Pe teritoriul cetatii se afla palatul regal, biserica. Privelistea din cetate este splendida.
    Vizitarea orasului am inceput cu cetatea, dupa care am vizitat mai multe obiective in orasul vechi. Caldura era de 39 grade celsius. Spre bucuria noastra in unele locuri din oras pompierii imprastiau apa. Iar noi am dat de un astfel de loc. Bucuria noastra era de nedescris, ne-am racorit un pic.
    Asta era numai o parte a bucuriei. Dupa racorire ne-am intalnit cu un grup de turisti maghiari si polonezi. Se indreptau spre nordul Poloniei la mare. Ne-au invitat la o bere, si bineinteles nu le-am refuzat.
    Dupa acea am vizitat fabrica Emilio Schindler. Schindler a fost ofiter german in timpul celui de al II-lea razboi mondial. El a salvat multe vieti din randul cetatenilor evrei. Evrei erau angajati in fabrica lui.

    Din nou pe prum, adica de la Budapesta pana la granita cu Austria

    Ne luam ramas bun de la Arpesz si familia lui (multe multumiri), un scurt interviu revistei Blikk si iarasi pe drum. La scurt timp dupa reluarea drumului, Lehel a avut un defect la roata bicicletei sale (a doua oara). Suntem tare bucurosi de astfel de evenimente.
La urma urmei am continuat drumul  catre lacul Velence – unde am facut o baie zdravana. Intre timp am depasit 1000 de km parcursi. Noaptea am petrecut-o la familia Kovacs – unde am fost bineveniti. Ne-a parut foarte bine faptul ca o persoana sau o familie pe care nu l-ai intalnit niciodata in viata sa se comporte fata de tine de parca ai fi de-ai lor. Cine s- ar fi gandit ca un joc pe internet poate sa faca astfel de relatii. Multumim ospitalitatea lor si nu in ultimul rand si sucul de socade.
    Ziua urmatoare am vizitat orasul, ce era plin de fete frumoase (transmitem lui Giorgio ca e paradisul pe pamant).
    Dupa Veszprem am plecat spre Balaton. Ne-am oprit langa un strufaris plin de tantari, ne-am intalnit cu multi turisti, biciclisti. In jurul lacului Balaton este amenajat un traseu pt biciclisti. Am facut o baie buna. Am vizitat “Tihanyi apatsag”, de unde este o priveliste superba spre Balaton. Spre seara am ajuns la partea vestica a Balatonului, si am petrecut noaptea in localitatea Keszthely.
In ultimele zile vremea a devenit foarte calda. Duminica dimineata dupa trezire inpachetam si pornim catre granita cu Austria. Mai sunt 100 de km.
    In drumul nostru intalnim paduri de brazi cea ce ne semnalizeaza ca ne apropiem de Alpi. In Zalaegerszeg am fost primiti cu drag. In magazinul pentru biciclete Intersport expertii ne pun la punct bicicletele. Multumim mult lui Wettstein Miklos si Horvath Peter.
    Mergem mai departe. Radiourile anunta ploi in toate regiunile, noi insa aven noroc, nici un pic de ploaie nu prindem, dar nici soarele nu straluceste. In apropiere de Szentgotthard ne intalnim cu Bartos Karoly, cine ne propune sa innoptam la el acasa. Am acceptat cu bucurie. Ne-a primit cum se cuvine. Multumim mult familiei Bartos petru ospitalitatea oferita.



            Escaladarea muntelui Grossglockner

    A sosit clipa implinirii unei alte vise. Scopul este atingerea varfului cel mai inalt, de 3798 m al muntelui Grossglockner. In Linz am inceput sa ne informan cum se poate escalada varful muntelui. Dar am primit informatii neprielnice. Ne-au spus ca zapada e prea mare si se poate escalada numai cu ajutorul ghidului. La poalele muntilor am primit vesti mai bune. Am facut rost de echipament special pentru escaladarea muntelui (harleti de zapada, articole de fierarie ...). Desi zapada este mare vremea e favorabila si se poate urca.
   
Prima zii

    Dis de dimineata am imprumutat si am impachetat echipamentele necesare escaladarii, dupa care ne-am pus pe bicicleta si am pedalat pana la Cabana Grossglockner, aproximativ 2100 m unde am si lasat bicicletele. Dupa masa pe la ora 3 am pornit in escaladarea muntelui. Scopul primei zile a fost atingerea cabanei aflate la 3000 m altitudine in aproximativ 6 ore – dupa informatiile noastre. N-am reusit sa ajungem la locul propus din cauza cetii. Mergand pe creasta muntelui intre orele 20 si 21 ceata a devenit densa  s-a si inserat si am hotarat sa innoptam intr-o scorbura facuta in stanca. Am baut cate un pahar de ceai fierbinte si ne-am culcat cu speranta ca ziua urmatoare ceata va disparea si ne vom putea continua drumul.

A doua zii

    Ne-am sculat la ora cinci dimineata, cerl era senin, nici urma de ceata. Pornim la drum. Ne indreptam spre cabana cu articole de fierarie pe picioare. Totul mergea ca pe roate, zapada era inghetata puteam progresa, dar dintr-o data iarasi ceata ne-a incurcat. Pana nu era ceata vedeam cabana  in departare. Ne orientam fara sa vedem traseul marcat. Singurul indrumator in ceata  ne-a fost busola, o fotografie facuta mai devreme si mintea lucida... De aici a inceput partea  cea mai grea: sa gasim cabana fara nici un marcaj. Zapada care se topea ne ingreuna avansarea. Am trecut prin momente ingreunate de starea fizica si psihica create de vreme si drumul greu pe care am mers. Tot mai incet am reusit sa inaintam: in jurul nostru erau prapastii adanci, ceata era persistenta. Elod a alunecat si dintr-o data 10 m a cazut intr-o prapastie. Spre norocul lui zapada era destul de moale si alunecand a adunat zapada sub el, ce a incetinit caderea si in plus noi doi am fost legati de un ham de 15 m. Nici dupa mai multe ore de cautari nu am gasit cabana, tot mai mult cedam psihic, iar instinctul ne sugera sa ne intoarcem din drum.
Dar noi nu am cedat, stiam ca cabana e pe undeva aproape. Am mai facut o ultima incercare dupa care am zis ca daca nu gasim cabana ne intoarcem din drum. Nu am vazut la nici 3 m in jurul nostru. Ultima incercare era cu reusita. Cu bocancii umezi, epuizati in ultima clipa in jurul orei 13 am gasit cabana Erzherzog Johann. Am fost foarte fericiti, si asa am hotarat ca in ceata nu merita sa escaladam varful. Am innoptat in cabana, ne-am incalzit langa un ceai fierbinte. Tot atuci au ajuns dar dintr-o alta directie 4 turisti unguri. Ei si-au propus escaladarea varfului, dar numai 3 dintre ei. O doamna a ramas in cabana din cauza oboselii. Au plecat pe la ora doi, drumul se poate face in aproximativ 5 ore, dar din cauza cetii au parcurs-o in 6 ore. Seara la 8 au ajuns inapoi in cabana, vroiau sa mearga la vale  tot in aceasi seara, drum care e de 6 ore, dar au renuntat cu mare greu. Ei tot la cabana au petrecut noapte.

A trea zii


    Ne-am trezit la ora 5 dimineata si am asteptat ce va fii. Cerul ara senin, iar noi la ora 7,30 am pornit la drum pentru a escalada varful. Zapada era inghetata, noi am avansat bine si pe la 9,30 am ajuns in varful Grossglockner ( 3798 m). Pe parcursul drumului am avut timp frumos, dar pe varf era innorat. Ne-am odihnit putin, am facut cateva fotografii, dupa care ne-am intors. Din cabana am recuperat restul bagajelor si am pornit catre casa Glocknerhouse, alunecand pe ghetari. In vale am ajuns epuizati.

    In consecinta

    Niciodata nu am trecut printr-o asemenea incercare in escaladarea unei munti ca acum, desi erau multe situatii periculoase neprevazute, care ne-au pus la grea incercare, insa ingerul nostru pazitor era cu noi tot timpul si a avut grija de noi. Multumim spiritului muntelui, ca ne-a permis aceasta posibilitate ca am putut sa fim acolo si ne-a permis sa ajungem la vale teferi si nevatamati.



        Austria adica munti Alpi

Tara noua, aventuri noi. Vremea la granita austro-ungar a fost foarte vitreg cu noi, dar cum am avansat in drumul nostru a devenit mai bun. Deodata in fata noastra au aparut muntii Alpi. Creste inzapezite, gazon verde de smarald, flori cu culori cristaline, case simple dar fastuoase. Ca in povesti. Oamenii de aici par draguti, ajutatori, linistiti.
    Sunt foarte multe trasee pentru biciclisti, si acolo unde nu este se poate circula in liniste impreuna cu masini. In Austria nu am vazut blocaje pe sosea, exceptie o singura data cand din greseala noastra am ajuns pe o autostrada – aproape toata lumea claxona. Desi e foarte frumos in muntii Alpi e de mentionat ca pealocuri cu bicicleta si genti de turisti e foarte greu. Aproape zilnic am escaladat aproximativ 20 km de urcus, insa coborarea a fost o placere. Coborand am ajuns la concuzia ca am mai cobora odata, dar de urcat cu bicicleta niciodata.
    Am pedalat pe un traseu pentru biciclisti aproximativ 70 km pe valea Dravei de culoarea purcoaz pana la localitatea Liens. Am intalnit multi biciclisti. Am pedalat in paralel cu granita Austria – Slovacia, care erau despartite doar de crestele stancoase, am suferit cand am urcat cele doua urcusuri Hochalmstrasse respectiv Grossglocnerstrasse, dar coborarea era o placere.
Am vazut cascada Krimml, care e a 5-a ca marime pe pamant. Am facut baie in raul Drava si in lacul Worther. Elod a plantat un pom, eu am facut  focul pentru a prajii slanina. In aceste trei saptamani am dormit sub cerul liber, observand cerul intelat si uitandune la Carul mare in fiecare seara.
    Cel mai mare eveniment a fost escaladarea varfului Grossglockner.

                    PE DRUM

    Căteva cuvinte despre cele întămplate pănă acum.
Cu reuşita am pornit duminică pe drumul nostru “cel scurt”, mulţumiri celor care ne–au însoţit. Dar deodată am aterizat în ape adănci: bicicletele erau grele, vremea mohorăta, cea ce ne-a afectat destul de mult. Natura ne-a încercat puterile: ne-am confruntat cu văntul, care bătea din faţă şi cu ploaia, care era ca de toamnă, dar le-am trecut cu bine şi peste aceasta.
    Duminică noaptea am petrecut-o la Cluj din bunăvoinţa lui Agica şi prietenul ei.Le mulţumim şi pe această cale pentru adăpost şi cină; ne-a părut foarte bine. Am pedalat 125 km în aproximativ 8,30 ore.
    Luni ne-a priit vremea, nu a ploat şi văntul era mai domol, pe de altă parte am ajuns pe Meszes, ce nu ne-a iertat. Aici am pregătit un mic filmuleţ ce se poate viziona pe net. După ce am trecut de Meszes, Elod cu mult noroc a pedalat în şanţ, piciorul lui fiind acum de culoarea mov, dar fără alte probleme mai serioase. Am dormit în cort, unde era cald şi ne-am odihnit bine.
    Marţi dimineaţa vremea era foarte rea, deşi Elod a spus că vom avea o vreme frumoasă pentru că cerul era de culoarea roşie cu o seară înainte (vorbe din bătrăni). Din cauza vremii nefavorabile abia am progresat. Am ajuns în localitatea Gencs (înainte de Carei) unde ne-au aşteptat şi ne-au primit cu mult drag şi cu măncare caldă. Multe mulţumiri familiei Vaczy. Ne-au pregătit măncare şi ceai cald să avem şi pe drum.
    După masă pe la ora şase am ajuns la graniţă cu Ungaria, unde grănicerii au rămas cu gura căscată cănd le-am povestit pentru ce ne pregătim, după care ne-au lăsat pe drumul nostru. E o diferenţă mare între cele două graniţe. Am pedalat pănă la Nyirbator, unde pe malul unui lac de pescuit din bunăvoinţa Asociaţiei Pescarilor am primit permisiunea să ne ridicăm cortul şi să înnoptăm pe malul lacului.
    A fost un mare eveniment pentru noi: natura splendidă, izvoare termale, mulţi-mulţi peşti şi nu în ultimul rănd oameni foarte drăguţi. Televiziunea locală ne -a luat un interviu.
    Noi începem să ne acomodăm cu proiectul propus. Am ajuns la concluzia că această călătorie nu este un “joc de copil”. În scurt timp reuşim să mergem pe bicicletă fără să ne folosim măinile. Atăt noi căt şi “caii noştrii fermecaţi” sunt în stare perfectă; pornim spre Debreţin.

    Asta e o altă lume....
    Deocamdată atăt, salutări tuturor

    P.S. Pe site sunt o mulţime de poze şi videofilme.

            DEBREŢIN ŞI EGER

    În primele rănduri mulţumim lui Polyak Laszlo din Nyirbator pentru ospitalitate, ne-a oferit mic dejun şi posibilitatea de a naviga pe internet. Cu 20 de km înainte să ajungem în Debreţin apare primul drum pentru biciclişti. Suntem foarte bucuroşi. Este de necrezut căt de simplu funcţionează: o plăcuţă semnalizează începutul drumului pentru biciclişti şi totodată şi pentru pietoni; atăt pietonii căt şi bicicliştii împart aceeaşi pistă, fără să fie nervoşi unii pe ceilalţi. Vremea este bună, oamenii drăguţi.
Pe drum toată lumea e atent, răbdător şi e gata să ajute la nevoie. Nu se aude claxonare. Camioanele încetinesc în spatele nostru şi aşteaptă răbdători până pot trece mai departe.
    Ajungem în Debreţin.        
    Vizităm Biserica Mare Reformată, aflată în centrul oraşului. Liniştea domină acest oraş. Doar căntecul păsărilor şi răsetul copiilor se aud. Oamenii se simt bine în lumea lor şi deşii fiecare om are problema lui pănă acum nimeni nu s-a comportat duşmănios cu noi. Asta e o altă mentalitate. În tot oraşul Debreţin nu se aude o claxonare. Vizităm Pădurea Mare unde este Centrul Universitar al oraşului. E la fel ca în centrul oraşului: linişte şi pace, căntecul păsărilor. E de necrezut pentru mine.
    Lăsăm în urmă oraşul Debreţin şi totodată copacii de salcăm ce ne-au creat probleme de la graniţă încoace pănă la Debreţin şi ne îndreptăm spre oraşul Eger. Între Debreţin şi Eger se întinde o cămpie plină cu  flori de maci de toată splendoarea. Ajungem la renumitul loc numit Hortobagy, acolo unde “pămăntul se întălneşte cu cerul”. Aici înnoptăm în cort. Pe Marea Cămpie Ungurească întălnim variate soiuri de animale sălbatice, păsări sălbatice, dintre care cea mai frecvent întălnită este raţă sălbatică. Vizităm crescătoria de cai de rasă din Matai. Hiducilor nu le-a fost uşor să călărească pe aceşti cai musculoşi. Între timp vremea începe să se îmbunătăţească, apare pentru scurt timp soarele. Pedalăm tot mai cu spor, deja facem 20 km/h pe zi. Bicicletele sunt în stare bună şi cu bine fac faţă  bagajelor noastre care sunt destul de grele. Ajungem între timp la Tiszafured  unde luăm o baie bună în lacul de acolo. Baia ne face bine, suntem mai vioi.                               

  
    Mergem mai departe, drumul este monoton, iar cu 10 km înainte să ajungem în oraşul Eger ne ridicăm cortul. Dimineaţa devreme soarele ne trezeşte zămbitor. Pe tot parcursul drumului n-am avut probleme de sănătate, dar din Debreţin încoace am făcut alergie la polen.
Ne îndreptăm spre Eger, deja apar pivniţele pline cu vinuri de bună calitate. Prima staţionare o facem în faţa Bazilicii, unde ne luăm micul dejun. După acea vizităm Bazilica şi Cetatea Eger. Aici ne-am dat de un tunel întunecos, neluminat ce nu este vizitat de turişti. Folosind lanterna de cap reuşim să vizităm tunelul, care se află dedesuptul cetăţii. Este un adevărat eveniment. Vizităm baia turcească. Pe urmă pornim la drum spre Visegrad.
    Pănă acum totul e în regulă, suntem obişnuiţi cu mersul pe bicicletă, deşi mişchii ne cer o zi liberă. Vremea începe să se normalizeze.

    Deocamdată atăt (era să uit: o singură maşină ne-a claxonat la ieşirea din Debreţin. Se poate ghicii ce număr de înmatriculare avea.)

    Sunt imagini şi videoclipuri pe site.

        DE LA EGER PĂNĂ LA BUDAPESTA

    Pe scurt: întălnim o natură sălbatică, sate mici, totul pare romantic.

    Mai amânunţit: Muntele Matra ne-a bucurat cu drumul lui plin de curbe. Pe parcursul a 20 km drumul e în urcare, după care pe o distanţă de 25 km e în coborăre. Să ridici cortul în Matra şi să petreci o perioadă de timp aici, e ca şi cum ai fi acasă în România pe Valea Mureşului. Aerul este curat, vremea e bună, iar oamenii drăguţi. În drumul nostru am ajuns în sate mai izolate cu case frumoase şi grădini aranjate. Am trecut pe lăngă un cămp plin cu flori de muşeţel. Kilometrii întregi le-am simţit mirosul plăcut. Vremea e din ce în ce mai bună.
    Părăsind localitatea Vac am ajuns în Depresiunea Dunării. Pe malul Dunării am mers pe traseul pentru bicilişti pănă la localitatea God. Aici cu mare drag ne-a primit familia Vajda. Ei ne-au oferit ospitalitatea lor, multe multe mulţumiri pentru tot ce am primit de la ei.
    Ziua următoare am hotărât să vizităm Visegradul şi Esztergomul făfă bagaje, iar spre seară revenind la Budapesta, recuperăm bagajele de la Varga Jozsi. Ne luăm drumul la Visegrad, unde vizităm întorsura Dunarii. Elod s-a întălnit cu vecinii lui, cu familia Gergelyfi. După vizitarea întorsurii Dunării n-am crezut că oraşul Esztergom mai poate oferi alte frumuseţi. Dar acest oraş este cu adevărat splendid: biserica, Dunărea, ţara vecină Slovacia sunt toate foarte frumoase.
    Avem multe poze.

                BUPAPESTA

    Oraş plin de evenimente, ore în şir aş putea povestii. Familia Harkanyi ne-a găzduit căt timp am stat la Budapesta. Întălnirea cu ei a fost un mare eveniment! Am ajuns la ei chiar în mijlocul unei petreceri ţinut în grădină, cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere al lui Arpesz, fiul lor. Acest băiat a făcut drumul până la Nordkapp, inculzănd şi Parisul cu bicicleta in 100 de zile. Aşa simt că ne-au primit cu mare drag. Ziua următoare Arpesz ne-a dus să vizităm oraşul cu bicicleta. Am vizitat Piaţa Eroilor, Janos hegy şi  Gellert hegy. Am făcut 60 km .
    Dragi cititori – să vizitezi oraşul Budapesta cu bicicleta este un adevărat eveniment. Marţi în zori au ajuns la noi Kinga şi Ida. De aici m-am despărţit de Elod şi fiecare mergea pe drumul lui.
    Cu prietena mea Ida am hotărât să circulăm cu bicicleta. Am vizitat numeroase locuri superbe: Hosok tere, Varosliget, Parlamentul, Janos hegy. Am văzut apusul de soare, o furtună imensă, curcubelul de după furtună, o seară la Budapesta. Să mergi cu bicicleta alături de iubită a fost cel mai frumos eveniment din viaţa mea. Mulţumesc că mi s-a dat această posibilitate.
    Elod şi Kinga au plecat fără biciclete, dar şi ei s-au îmbogăţit cu aceleaşi evenimente plăcute. Au vizitat vechii prieteni şi cred că această vizită le-a făcut plăcere ambelor părţi. Elod s-a decis să se tundă. Zis şi făcut. Şi lor le-a fost un mare eveniment furtuna.
    S-au întămplat şi lucruri neplăcute la Budapesta: pe strada Andrasy am căzut şi m-am lovit la genunchi. După cinci minute am avut un defect la roata bicicletei. Lui Elod i-a durut glezna.
    Miercuri seara ne-am luat rămas bun de la fete. De la Arpesz am primit multe informaţii utile în legătură cu drumul nostru de parcurs.
    Joi dimineaţa am fost iarăşi pe drum.......
    Multe mulţumiri familiei Harkanyi pentru tot ce am primit de la ei, nu se pot exprima în cuvinte.
  
    Salutări la toată lumea

 Dincolo de vise...

      Ciclismul se bucură de mare popularitate în întreaga Europă, în ţările Balcanice, în România şi în Târgu Mureş însă din cauza lipsei pistelor cicliste şi punerii în umbră a culturii cicliste, în rândul populaţiei şi al instituţiilor ne confruntăm cu ideea: numai cei săraci pedalează. Prin iniţiativa noastră dorim să popularizăm mişcarea, modul de viaţă sănătos şi ciclismul, precum să atragem atenţia asupra necesităţii pistelor pentru ciclişti în oraşul nostru natal, Târgu Mureş şi România în general. Dorim să atenuăm concepţia greşită, şi să contribuim la dezvoltarea conştiinţei şi sensibilităţii oamenilor din Târgu Mureş şi din România în general în legătură cu ciclismul, să conştientizeze că Lumea, Europa poate fi cucerită şi cu mijloace de transport alternative, nu numai cu maşina. 
 
   Suntem convinşi că pe parcursul turului vom reuşi să dezvoltăm relaţii directe, nemijlocite de la om la om, de la persoană la persoană, de la suflet la suflet, să cunoaştem culturi europene despre care – în ciuda comunităţii Uniunii Europene – ştim prea puţin. Crezul nostru este că nici persoana, nici poporul, nici comunitatea, nici cultura nu este atât de adânc, nemijlocit, îndeaproape cogniscibil din cărţi, de pe internet, din auzite, precum personal, la căldura căminului, lângă una-două pahare de apă proaspătă, bere, vin, pălincă, ciorbă, iahnie, friptură sau alte băuturi-mâncăruri tradiţionale.

            Deci scopul proiectului, iniţiativei este dublu: pe de o parte dorim să facem cunoscut târgumureşenilor posibilităţile de realizare ale pistelor, reţelelor cicliste din experienţele noastre dobândite în Europa, pe de altă parte dorim să cunoaştem mai îndeaproape, mai adânc popoarele, naţiunile, comunităţile europene. 

            Apelăm la sprijinul Dumneavoastră pentru succesul, realizabilitatea proiectului, pentru ca – deşi noi doi vom parcurge cei 31.000 de km – turul să fie într-adevăr succesul comunităţii, care să dovedească, demonstreze puterea comunităţii din Târgu Mureş. 

“Cucerirea Europei pe două roţi”

Cine? -Keresszegi Petrás Előd & Benedek Lehel

Când? -Mai 2010 – August 2011(15 luni)

Scopul? -Europa (30 de ţări)

Cu? -Bicicleta (31.000km)

“I have a dream” a zis odată un om renumit, el a avut un vis pe care l-a realizat. Visele sunt esenţiale pentru viață, fără ele omul nu este el însuşi. Dacă reuşeşte să-şi realizeze visul, viaţa lui devine completă. Gândul, sentimentul şi sufletul se contopesc. Împlinirea viselor îi conferă omului o forţă inegalabilă. Dacă omul pune visele sale într-o cutie, după cinci, zece sau 20 de ani deschizând cutia vede că acestea sunt tot acolo aşa cum le-a lăsat, se va mira şi se  va prăbuşi, îşi va da seama că undeva, cândva, visele sale au fost uitate, va fi dezamăgit.

           Eu cred în dreptul tuturor de a-şi face viaţa după plac, de a-şi urma visele şi desigur în împlinirea acestora.

Cu aceste idei introductive să vedem la ce ne gândim când spunem: “Cucerirea Europei pe două roţi”. În adâncul sufletului nostru apar mii şi mii de sentimente, corpul nostru se umple de adrenalină şi devenim foarte agitaţi. În primul rând ne dăm seama că acesta este un lucru excepţional, că o astfel de călătorie ne poate dărui atât de multe experienţe, din toate domeniile şi că o astfel de oportunitate nu o putem pierde. Ca să trăim toate acestea, să simţim atingerea tuturor lucrurilor care până acum au fost numai un vis.

Practic ce înseamna acestea? Lăsaţi-ne să vă prezentăm:

 Călătoria va avea aproximativ 31.000 km si va acoperi aproape tot teritoriul Europei, mai precis vom vizita 30 de ţări diferite. Din planul de călătorie numai oraşele din peninsula balcanică vor lipsi. Distanţa împărţită pe zile înseamnă circa 70 km pe două roţi timp de 15 luni. Desigur acestea par numere mari considerând că le vom parcurge cu bicicleta. Văzând aceste numere următoarele intrebări ar fi cât va costa, unde vom înnopta şi ce vom face când ne va prinde iarna?

Conform planului nostru vom dormi în cort de fiecare dată când condiţiile ne permit, dar ne bazăm şi pe www.couchsurfing.com. “Couch Surfing” este o asociaţie non-profit care permite oamenilor să ofere cazare gratuită (în multe cazuri doar o canapea) turiştilor care vin din străinătate şi ar dori să petreacă 2-3 zile in zonă. Această oportunitate aduce mai multe lucruri: pe lângă cazare gratuită se va asigura un schimb cultural între oaspete și gazdă, experienţe şi prietenii noi. Rezolvând problema cazării singura cheltuială rămâne mâncarea, biletele de intrare şi problemele / situaţiile neaşteptate cu care ne vom întâlni.

Călătoria noastră va începe în data de 16 Mai anul acesta. Vom începe cu parcurgerea dealurilor Transilvănene, trecând prin Cluj-Napoca, Zalău, Carei iar apoi prin punctul de frontieră de la Urziceni ne vom lua rămas bun de la ţara noastră şi vom începe călătoria prin Europa. În Ungaria vom trece prin “Hortobágyi Puszta”, de unde ne vom îndrepta spre Eger unde vom vizita oraşul şi faimosul Castel, mai încolo vom trece pe la cotitura Dunării unde alături de râu ne vom îndrepta spre Budapesta.

Drumul de la Budapesta ne vom îndrepta spre sud-vest atingând lacul Balaton. După Ungaria, Austria si Elveţia ne vor răsfăţa cu priveliştile extraordinare şi nenumăratele minuni ale naturii. Cel mai important eveniment va fi escaladarea vârfului Grossglockner (3789 m) și călătoriile pe jos prin Alpi. Din Elveţia ne vom îndrepta spre nord, spre pădurea Neagră. Călătorind prin sudul Germaniei vom vizita oraşul Munchen, iar apoi întorcându-ne spre est vom trece prin alte două capitale Europene Viena și Bratislava. Din Slovacia o luăm din nou spre nord, vom trece prin Auschwitz iar din Polonia ne vom îndrepta spre Republica Cehă iar după ce vom parcurge toată ţara ne vom întoarce în Germania. De data aceasta vom parcurge Germania de Est trecând prin Berlin iar de acolo ne vom îndrepta mult timp spre nord. Vom parcuge Polonia, Lituania, Letonia si Estonia. În acest punct vom avea deja în jur de 6000 de km parcurşi si vom fi mai bătrâni cu 3 luni.

Aici începe un nou capitol în călătoria noastră, deoarece ajungem în ţările Scandinave, mai precis Finlanda ţara celor 1000 de lacuri. Călătoria noastră va fi supravegheată de lacurile nenumărate pe care le vom întâlni, şi cum le vom lăsa în urmă vom simţi că ne îndreptăm spre punctul cel mai nordic al Europei, unde dacă vom avea noroc vom putea vedea şi “Aurora Borealis”. Depozitând aceste imagini extraordinare în memoria noastră vom porni spre sud. Călătoria noastră va continua împrejurul peninsulei scandinavice, trecând pe lângă renumitele fiorduri care prin frumuseţea lor cu siguranţă ne vor face să uităm pentru un timp restul frumuseţilor văzute. În continuare  vom merge În zigzag între Marea Norvegiană şi Golful Botten până vom ajunge la graniţa Daniei. După ce străbatem Danemarca vom ajunge din nou în Germania, ceea ce înseamnă sfârşitul unui nou capitol din călătoria noastră, calendarul arătând deja că am ajuns în Decembrie.

Marea parte a iernii o vom petrece în ţările Beneluxe şi pe insula Marii Britanii. După ce ne vom plimba prin Marea Britanie drumul nostru va urmări coasta Franței şi a Spaniei. După ce vom vizita oraşul Madrid ne vom îndrepta spre Portugalia, unde călătoria noastră va ajunge la punclul cel mai vestic al europei continentale (Cabo da Roca). După ce vom trece prin punctul cel mai sudic al Europei, ne vom îndrepta spre Barcelona. De aici vom parcurge sudul Spaniei, apoi Riviera de Est a Franţei şi vom ajunge în punctul culminant al călătoriei noastre escaladarea vârfului Mont Blanc. De acolo ne vom îndrepta spre Marea Mediterană şi pe malul mării vom înconjura Italia și vom ajunge în Croaţia. După ce vizităm Parcul Naţional Plitvice ne vom îndrepta pe cel mai scurt drum spre oraşul nostru natal: Tîrgu Mureş, adică prin Zagreb, Szeged și Arad.

Acesta este traseul în linii mari, acesta este planul, acesta este visul.

Şi oare de ce dăm aşa importanţă mare acestei călătorii? Pentru că nu e vorba despre un eveniment ordinar, ci despre posibilitatea promovării unor idei frumoase şi pure. Şi care sunt acele idei? Vom lăsa cititorii noştri să decidă care sunt ideile din spatele călătoriei noastre.