Din nou pe prum, adica de la Budapesta pana la granita cu Austria

    Ne luam ramas bun de la Arpesz si familia lui (multe multumiri), un scurt interviu revistei Blikk si iarasi pe drum. La scurt timp dupa reluarea drumului, Lehel a avut un defect la roata bicicletei sale (a doua oara). Suntem tare bucurosi de astfel de evenimente.
La urma urmei am continuat drumul  catre lacul Velence – unde am facut o baie zdravana. Intre timp am depasit 1000 de km parcursi. Noaptea am petrecut-o la familia Kovacs – unde am fost bineveniti. Ne-a parut foarte bine faptul ca o persoana sau o familie pe care nu l-ai intalnit niciodata in viata sa se comporte fata de tine de parca ai fi de-ai lor. Cine s- ar fi gandit ca un joc pe internet poate sa faca astfel de relatii. Multumim ospitalitatea lor si nu in ultimul rand si sucul de socade.
    Ziua urmatoare am vizitat orasul, ce era plin de fete frumoase (transmitem lui Giorgio ca e paradisul pe pamant).
    Dupa Veszprem am plecat spre Balaton. Ne-am oprit langa un strufaris plin de tantari, ne-am intalnit cu multi turisti, biciclisti. In jurul lacului Balaton este amenajat un traseu pt biciclisti. Am facut o baie buna. Am vizitat “Tihanyi apatsag”, de unde este o priveliste superba spre Balaton. Spre seara am ajuns la partea vestica a Balatonului, si am petrecut noaptea in localitatea Keszthely.
In ultimele zile vremea a devenit foarte calda. Duminica dimineata dupa trezire inpachetam si pornim catre granita cu Austria. Mai sunt 100 de km.
    In drumul nostru intalnim paduri de brazi cea ce ne semnalizeaza ca ne apropiem de Alpi. In Zalaegerszeg am fost primiti cu drag. In magazinul pentru biciclete Intersport expertii ne pun la punct bicicletele. Multumim mult lui Wettstein Miklos si Horvath Peter.
    Mergem mai departe. Radiourile anunta ploi in toate regiunile, noi insa aven noroc, nici un pic de ploaie nu prindem, dar nici soarele nu straluceste. In apropiere de Szentgotthard ne intalnim cu Bartos Karoly, cine ne propune sa innoptam la el acasa. Am acceptat cu bucurie. Ne-a primit cum se cuvine. Multumim mult familiei Bartos petru ospitalitatea oferita.



            Escaladarea muntelui Grossglockner

    A sosit clipa implinirii unei alte vise. Scopul este atingerea varfului cel mai inalt, de 3798 m al muntelui Grossglockner. In Linz am inceput sa ne informan cum se poate escalada varful muntelui. Dar am primit informatii neprielnice. Ne-au spus ca zapada e prea mare si se poate escalada numai cu ajutorul ghidului. La poalele muntilor am primit vesti mai bune. Am facut rost de echipament special pentru escaladarea muntelui (harleti de zapada, articole de fierarie ...). Desi zapada este mare vremea e favorabila si se poate urca.
   
Prima zii

    Dis de dimineata am imprumutat si am impachetat echipamentele necesare escaladarii, dupa care ne-am pus pe bicicleta si am pedalat pana la Cabana Grossglockner, aproximativ 2100 m unde am si lasat bicicletele. Dupa masa pe la ora 3 am pornit in escaladarea muntelui. Scopul primei zile a fost atingerea cabanei aflate la 3000 m altitudine in aproximativ 6 ore – dupa informatiile noastre. N-am reusit sa ajungem la locul propus din cauza cetii. Mergand pe creasta muntelui intre orele 20 si 21 ceata a devenit densa  s-a si inserat si am hotarat sa innoptam intr-o scorbura facuta in stanca. Am baut cate un pahar de ceai fierbinte si ne-am culcat cu speranta ca ziua urmatoare ceata va disparea si ne vom putea continua drumul.

A doua zii

    Ne-am sculat la ora cinci dimineata, cerl era senin, nici urma de ceata. Pornim la drum. Ne indreptam spre cabana cu articole de fierarie pe picioare. Totul mergea ca pe roate, zapada era inghetata puteam progresa, dar dintr-o data iarasi ceata ne-a incurcat. Pana nu era ceata vedeam cabana  in departare. Ne orientam fara sa vedem traseul marcat. Singurul indrumator in ceata  ne-a fost busola, o fotografie facuta mai devreme si mintea lucida... De aici a inceput partea  cea mai grea: sa gasim cabana fara nici un marcaj. Zapada care se topea ne ingreuna avansarea. Am trecut prin momente ingreunate de starea fizica si psihica create de vreme si drumul greu pe care am mers. Tot mai incet am reusit sa inaintam: in jurul nostru erau prapastii adanci, ceata era persistenta. Elod a alunecat si dintr-o data 10 m a cazut intr-o prapastie. Spre norocul lui zapada era destul de moale si alunecand a adunat zapada sub el, ce a incetinit caderea si in plus noi doi am fost legati de un ham de 15 m. Nici dupa mai multe ore de cautari nu am gasit cabana, tot mai mult cedam psihic, iar instinctul ne sugera sa ne intoarcem din drum.
Dar noi nu am cedat, stiam ca cabana e pe undeva aproape. Am mai facut o ultima incercare dupa care am zis ca daca nu gasim cabana ne intoarcem din drum. Nu am vazut la nici 3 m in jurul nostru. Ultima incercare era cu reusita. Cu bocancii umezi, epuizati in ultima clipa in jurul orei 13 am gasit cabana Erzherzog Johann. Am fost foarte fericiti, si asa am hotarat ca in ceata nu merita sa escaladam varful. Am innoptat in cabana, ne-am incalzit langa un ceai fierbinte. Tot atuci au ajuns dar dintr-o alta directie 4 turisti unguri. Ei si-au propus escaladarea varfului, dar numai 3 dintre ei. O doamna a ramas in cabana din cauza oboselii. Au plecat pe la ora doi, drumul se poate face in aproximativ 5 ore, dar din cauza cetii au parcurs-o in 6 ore. Seara la 8 au ajuns inapoi in cabana, vroiau sa mearga la vale  tot in aceasi seara, drum care e de 6 ore, dar au renuntat cu mare greu. Ei tot la cabana au petrecut noapte.

A trea zii


    Ne-am trezit la ora 5 dimineata si am asteptat ce va fii. Cerul ara senin, iar noi la ora 7,30 am pornit la drum pentru a escalada varful. Zapada era inghetata, noi am avansat bine si pe la 9,30 am ajuns in varful Grossglockner ( 3798 m). Pe parcursul drumului am avut timp frumos, dar pe varf era innorat. Ne-am odihnit putin, am facut cateva fotografii, dupa care ne-am intors. Din cabana am recuperat restul bagajelor si am pornit catre casa Glocknerhouse, alunecand pe ghetari. In vale am ajuns epuizati.

    In consecinta

    Niciodata nu am trecut printr-o asemenea incercare in escaladarea unei munti ca acum, desi erau multe situatii periculoase neprevazute, care ne-au pus la grea incercare, insa ingerul nostru pazitor era cu noi tot timpul si a avut grija de noi. Multumim spiritului muntelui, ca ne-a permis aceasta posibilitate ca am putut sa fim acolo si ne-a permis sa ajungem la vale teferi si nevatamati.



        Austria adica munti Alpi

Tara noua, aventuri noi. Vremea la granita austro-ungar a fost foarte vitreg cu noi, dar cum am avansat in drumul nostru a devenit mai bun. Deodata in fata noastra au aparut muntii Alpi. Creste inzapezite, gazon verde de smarald, flori cu culori cristaline, case simple dar fastuoase. Ca in povesti. Oamenii de aici par draguti, ajutatori, linistiti.
    Sunt foarte multe trasee pentru biciclisti, si acolo unde nu este se poate circula in liniste impreuna cu masini. In Austria nu am vazut blocaje pe sosea, exceptie o singura data cand din greseala noastra am ajuns pe o autostrada – aproape toata lumea claxona. Desi e foarte frumos in muntii Alpi e de mentionat ca pealocuri cu bicicleta si genti de turisti e foarte greu. Aproape zilnic am escaladat aproximativ 20 km de urcus, insa coborarea a fost o placere. Coborand am ajuns la concuzia ca am mai cobora odata, dar de urcat cu bicicleta niciodata.
    Am pedalat pe un traseu pentru biciclisti aproximativ 70 km pe valea Dravei de culoarea purcoaz pana la localitatea Liens. Am intalnit multi biciclisti. Am pedalat in paralel cu granita Austria – Slovacia, care erau despartite doar de crestele stancoase, am suferit cand am urcat cele doua urcusuri Hochalmstrasse respectiv Grossglocnerstrasse, dar coborarea era o placere.
Am vazut cascada Krimml, care e a 5-a ca marime pe pamant. Am facut baie in raul Drava si in lacul Worther. Elod a plantat un pom, eu am facut  focul pentru a prajii slanina. In aceste trei saptamani am dormit sub cerul liber, observand cerul intelat si uitandune la Carul mare in fiecare seara.
    Cel mai mare eveniment a fost escaladarea varfului Grossglockner.